Vladimir Beliș, fost director al IML, consideră că ar fi fost foarte dificil ca Gheorghe Dincă să incinereze un trup uman – trupul Alexandrei, după cum a declarat acesta în fața anchetatorilor – în acel butoi descoperit de polițiști în curtea sa.
Este necesară o temeperatură de 1.400 de grade – plus o aparatură specială – pentru ca incinerarea să dea rezultate, a declarat Vladimir Beliș pentru digi24.
„La această temperatură ajunge să fie cenuşă.Aici, într-un butoi, temperatura nu putea ajunge la asemenea înălţime. Singura soluţie ca să se poată ajunge la cenuşă e prelungirea numărului de ore pentru procedura de ardere. La mijloacele pe care le avea (Gheorghe Dincă – n.r.), putea face 200 – 300 de grade maxim, trebuia prelungit timpul de ardere la cinci – şase ore”, a explicat Vladimir Beliş.
Fostul director al INML s-a întrebat cum a fost posibil ca într-o asemenea situaţie, niciun vecin să nu fi simţit nimic. Vladimir Beliş a adăugat că abia de ieri a început activitatea serioasă de cercetare: „Până acum au stagnat lucrurile. Orice întârzire poate compromite rezultatul”.